Când vei reveni Isuse, la un Miez-de-Noapte,
o să Te aștepte numai a vegherii șoapte,
numai câteva fecioare cu fiori de pază
ținând candelele-ascunse - om să nu le vază.
Ce-ntuneric va fi-atuncea peste-ntreaga viață,
nimeni n-are să-ndrăznească a umbla pe față...
Teama și singurătatea pline de-apăsare
peste suflete vor ține somn și nepăsare.
Când va răsuna strigarea: Mirele Se-arată!
Asta o s-audă numai dragostea curată,
dragostea cea veghetoare dar prea obosită
de-așteptarea prea-ndelungă și prea chinuită.
Ca de-un fulger se va sparge noaptea dintr-o dată,
lăsând către Casa Nunții cale luminată...
Marea Nopții se va-mparte cât să treacă Mirii,
cum odată Marea Apei - căii dezrobirii.
Peste celelalte-ntinsuri Noaptea va rămâne,
lenevind netulburate mințile păgâne,
numai când va-nchide Ușa Nunții Fericite
se va prăbuși prăpădul lumii-nnebunite!